Yoga
Originile primelor referiri explicative la Yoga provin din cele mai vechi timpuri. Upanishadele (n.a. in sanscrita sau Devanagari „upa” inseamna aproape, „ni” inseamna jos si „s(h)ad” a sta; in traducere fiind stand aproape de maestru pentru a invata de la el doctrinele secrete; aceste scrieri vedice se refera in principal la filozofie, meditatie si fiinta divinitatii; ele formeaza principiul spiritual al hinduismului vedic si au fost compuse timp de cateva secole, cele mai vechi fiind Brhadaranyaka si Chandogya Upansihad care au fost datate in jurul secolului opt i.Hr) prezinta imaginea „carului” (corpul fizic) tras de „cai nedisciplinati” (simturile) pe care „vizitiul” (gandirea, intelectul) nu reuseste sa-i dirijeze. Purtat de acest vehicul „calatorul” (sufletul) nu poate ajunge la destinatie.
Sri Vasudeva (n.a. in 14 octombrie, la Chaugunas) explica cum in Yoga „trupul uman este comparat cu un car. In acelasi fel in care carul este tras de cai, si simturile noastre – vaz, auz, pipait, gust si miros – ne poarta spre activitatile din lume. Mintea este comparata cu haturile legate de cai. Simturile si mintea lucreaza impreuna, precum caii si haturile. Vizitiul, cel care struneste caii prin haturi, poate fi comparat cu intelectul care controleaza simturile prin minte. Sufletul este calatorul din trup, intelectul este calauza, mintea coreleaza activitatea simturilor, iar simturile duc trupul in lume…”
Termenul de Yoga il intalnim in textele vedice unde este utilizat prin referire la carul lui Indra (Zeul Fulgerului, Stapanul Lumii Zeilor) sau a lui Surya (Zeul Soarelui) ambele trase de cai, in stilul trasurilor antice.
Prin Yoga, „vizitiul”, cel care tine hamurile, invata sa domesticeasca „caii” si astfel ei devin „yukta”, adica „disciplinati”, „controlati”.
Spre deosebire de activitatea lor libera, dar incoerenta, eforturile lor devin de acum inainte conjugate, coordonate catre sensul dorit de „calator” (suflet).
Etimologic, termenul de Yoga provine din radacina „yuj” care inseamna „a lega laolalta”, „a tine strans”, „a inhama” , „a pune la jug” de unde si latinescul „jungere” , „jugum”, precum si englezescul „yoke”, care metaforic se refera la „a uni doi tineri prin casatorie”. Aceasta ne furnizeaza o imagine plastica a ceea ce semnifica Yoga ca disciplina spirituala. Accentul se pune pe efortul constient al omului („a pune la jug”) pe autodisciplina, gratie careia omul, prin intermediul tehnicilor Yoga, poate obtine controlul simturilor, concentrarea si linistea mintii. La origini, Yoga are sensul de metoda folosita pentru controlul si armonizarea vietii psihice.
Intr-o prima faza aceasta ar putea parea mecanicist, rigid si limitator.
O istorioara ne spune ca un nou venit in ashramul lui Paramahamsa Yogananda (n.a. unul dintre cei mai cunoscuti si adorati maestrii de Yoga ai secolului XX, care a trait intre anii 1893-1952; el a fost unul dintre principalii invatatori care au adus Yoga in Occident scriind si una dintre cele mai citite si cunoscute carti despre Yoga si maestrii yoghini: „Autobiografia unui yoghin” ) l-a intrebat: „De ce este necesar sa realizam un numar de tehnici pentru a ne dezvolta concentrarea? Nu este suficient ca o persoana sa fie inundata de inspiratie in momentul in care se roaga?”.
„Un violonist poate fi inspirat – i-a raspuns Yogananda – dar daca el nu invata si tehnici exersand ore in sir, el nu va fi decat un amator inspirat si atata tot. In acelasi mod, tehnicile Yoga, sunt necesare pentru a atinge starea de liniste interioara.”
Majoritatea oamenilor cred ca Yoga se refera in primul rand la exercitii fizice. Acestea sunt intr-adevar folosite in Hatha Yoga(Ha-Yin, Tha-Yang) dar aceasta este doar o ramura initiala a Yogai ce se bazeaza pe o energizare si echilibrare polara yin/yang prin realizarea anumitor posturi corporale numite in sanscrita Asane. Practica Yoga semnifica cu mult mai mult de atat. Ea este o disciplina spirituala complexa si completa ce se adreseaza tuturor nivelelor fiintei si nu doar corpului fizic sau energetic.
O alta istorioara yoghina ne spune ca o discipola a lui Paramahansa Yogananda a obiectat in privinta practicilor Yoga, spunand ca acestea o distrag de la practica sa devotionala. „Eu doresc sa fiu doar indragostita de Dumnezeu”, a spus ea. „A utiliza tehnici ca sa-L descopar imi repugna, mi se pare foarte mecanic”.
„Este minunat sa fii indragostit de Dumnezeu” – a aprobat maestrul – „dar este o greseala sa crezi ca practica Yoga implica mecanicism. Pe calea spirituala superemotivitatea este un obstacol. Daca nu vei inceta sa mai sufli in lumanare, cum ii vei permite sa lumineze? La fel, daca nu vei urmari sa-ti controlezi sentimentele, vei ajunge intoxicat emotional si atunci cum vei putea sa experimentezi starea mult mai profunda de „intoxicare” cu Beatitudine Divina? Dumnezeu nu vine niciodata daca-L chemam intr-o stare de dezordine interioara, de haos mental. Esenta Sa adevarata este linistea, tacerea, pacea interioara, El vorbeste sufletului in tacere. Cu aceasta nu vreau sa spun ca este rau sa plangi dupa Dumnezeu, sa versi lacrimi de dragoste pentru El, dar adeseori, un sentiment intens, exprimat prea arzator, se epuizeaza repede.
Dupa ce ai cantat pentru Cel prea iubit si ai plans, rugandu-L sa vina, este important sa-ti controlezi sentimentele si sa le transformi pentru a atinge linistea comuniunii interioare profunde.
Sentimentele exprimate in momentul in care inima este agitata sunt asemanatoare unei furtuni intr-un degetar. Daca vei tine mugurul devotiunii prea strans, el nu-si va putea deschide petalele pentru a primi razele de soare ale Iubirii Divine. Doar atunci cand iti vei calma sentimentele inimii vei putea primi imbratisarea Infinitului.
Reflecteaza un moment: dupa ce strigi o persoana nu este normal sa taci si sa astepti un raspuns? Dupa ce te-ai rugat si ai cantat numele lui Dumnezeu, de ce sa nu astepti, in tacere, raspunsul Sau in inima ta? Meditatia corespunde exact acestei faze de ascultare. Pentru aceasta este necesar sa devii receptiv interior la raspunsul Sau tacut.
Esenta sistemului Yoga este tacerea si receptivitatea, pe care practica unui anumit numar de tehnici o induce mintii; astfel ca este bine sa fii indragostit de Dumnezeu, dar din ce in ce mai mult fii atent la Iubirea pe care El ti-o daruieste. Nu te intoxica cu propriile tale sentimente, ci cu Extazul pe care-l percepi in urma comuniunii cu El.
Sunt uneori momente in care simtim ca viata noastra este in dezordine, confuzie, ca viitorul este intunecat si ca nu avem cu adevarat un sens. Atunci Yoga ne propune o directie si o solutie, aceea de a patrunde in fiinta noastra si de a face ordine. „A lega laolalta”, „a tine strans”, „a pune la jug” toate au ca scop sa unifice spiritul, sa elimine risipirea si automatismele ce caracterizeaza constiinta profana.
Gurdjieff (n.a. maestru spiritual caucazian care a trait intre anii 1866-1949, denumit si maestrul insolitului, invataturile sale urmareau sa ii trezeasca pe oameni facandu-i sa inteleaga ca traiesc efectiv intr-o stare de transa folosind doar o parte din capacitatile lor latente; chemarea sa era imperativa si fara compromisuri: „Treziti-va din nebanuitul vostru somn hipnotic la constiinta si constienta …”. El promova cultivarea voluntara a lui „Eu, Acum, Aici”. ) spune chiar mai mult ca: „nu suntem un singur om, ci o multime”, nici macar atunci cand spunem „eu”, nu este vorba de un singur „eu”, ci de mai multe. De cate ori nu ati observat ca dimineata aveti un „eu”, iar dupa amiaza un alt „eu”. Uneori, „eu-lui” de seara ii pare rau pentru ce a facut „eu-l” de dimineata.
Apare astfel evident nevoia imperioasa de cristalizare, de ordine si de unificare a fiintei noastre.
Daca pana acum am fost „o multime de „eu-ri”, Yoga ne propune o cale a armoniei si a unificarii launtrice, o calatorie in interior, spre o cristalizare si redescoperire a unui nucleu in fiinta noastra. Aceasta isi propune Yoga, sa reveleze in noi, un „centru spritual”.
Atunci cand acest nucleu al fiintei nu este cristalizat si nu suntem constienti de el, actiunile noastre par fara rost, iar „caii” alearga fara directie irosindu-ne timpul si viata.
Yoga isi propune sa dea un sens si o miscare centripeta vietii noastre in sensul autocunoasterii si descoperirii „centrului sacru” al fiintei noastre. Inteleptii spun ca numai cei care isi descopera aceasta sursa interioara divina pot fi cu adevarat fericiti.
Toata lumea isi doreste fericirea si extazul, dar este necesar sa intelegem ca numai cel care este pe deplin constient de „centrul” sau poate fi cu adevarat fericit. O multime de eu-ri nu poate fi fericita. Ea nu are un centru, cine ar putea fi atunci fericit? Atunci cand toate fragmentele disparate se vor uni intr-un Tot, atunci cand nu vom mai fi o multime, ci o singura fiinta, fericirea si pacea deplina se vor asterne in fiinta noastra si ne vom putea bucura pe deplin constienti de centrul fiintei noastre, Atman, Sinele nostru Divin. Atunci, in acea liniste si fericire deplina vom putea opri „carul” pentru a-i permite „calatorului” (sufletului) sa „coboare” la destinatie…